Vrei să oferi angajaților tăi beneficii suplimentare neimpozitabile? Am pregătit mai jos o listă a beneficiilor care să te inspire:
● Abonament medical de sănătate privat la clinicile private
De la începutul anului trecut s-a introdus o deducere pentru aceste abonamente în limita a 400 de euro pe an, prin OUG nr. 3/2017.
Asadar, se pot deduce abonamentele de sănătate din sistemul privat, în limita echivalentului în lei a 400 de euro pe an (e vorba despre deducerea serviciilor medicale furnizate sub formă de abonamente plătite personal de angajați, nu de angajatori). Pentru a obține deducerea, angajatul trebuie să prezinte angajatorului contractul de abonament medical.
Angajatorul va opera scutirea, urmând ca angajatul să primească la salariu mai mulți bani. Lunar, suma maximă la care se poate aplica deducerea este de aproximativ 150 de lei/lună. Concret, angajatul va avea un beneficiu net lunar de aproximativ 24 de lei pe lună.
● Contribuția la un fond de pensii facultative
Suma reprezentând contribuţiile la fondurile de pensii facultative este deductibilă din venitul salarial brut lunar sau din venitul asimilat acestuia, în limita a 400 de euro/an/persoană, potrivit Legii nr. 204/2006.
● Cadourile oferite de angajatori nu sunt impozabile, în anumite condiții
Cadourile, inclusiv tichetele cadou oferite de angajatori salariaţilor, cât şi cele oferite în beneficiul copiilor minori ai acestora, cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare, precum şi beneficiile de acest tip oferite salariatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea acestora pentru fiecare persoană în parte nu depăşeşte 150 lei.
Spre exemplu, un angajat cu un copil poate primi cadouri neimpozabile în cuantum de 300 de lei – 150 de lei pentru el şi încă 150 de lei pentru copilul său minor. Salariatul ce are doi copii minori poate beneficia de tichete cadou în valoare de 450 de lei – 150 de pentru el şi câte 150 de lei pentru fiecare dintre cei doi copii ai săi.
● Tichetele de masă
Tichetele de masă ce pot fi oferite salariaților din privat trebuie să respecte valoarea maximă per tichet: 15,09 lei.
Practic, fiecare tichet poate avea mai puțin de această valoare, dar nu mai mult.
Tichetele de masă se vor impozita cu 10%, însă acestea nu intră în baza lunară de calcul al contribuțiilor salariale.
● Diurna
Dacă vă deplasați în interes de serviciu, aveți dreptul la plata cheltuielilor de transport și cazare, precum și la o indemnizaţie de delegare, potrivit legislației muncii. Vorbim, practic, despre diurnă, ce se acordă pe zi calendaristică atât pentru deplasările în țară, cât şi pentru cele în străinătate, într-un cuantum stabilit de lege.
Indemnizația zilnică de delegare sau de detașare este de 17 lei/zi (diurna internă), cuantum stabilit prin intermediul Hotărârii Guvernului nr. 1860/2006. Această diurnă nu este inclusă în veniturile salariale şi nu este impozabilă, conform reglementărilor fiscale în vigoare.
● Deducerile personale din impozitul pe venit
De acum, salariații beneficiază de deduceri mai mari decât cele oferite înainte, în funcție de salariul brut obținut și numărul persoanelor aflate în întreținere.
Deducerea personală se va acorda salariaților care au un venit lunar brut de până la 1.950 lei inclusiv, astfel:
– pentru cei care nu au persoane în întreținere – 510 lei beneficiu net: 51 lei in plus la salariu;
– pentru o persoană în întreținere – 670 lei beneficiu net suplimentar: 16 lei;
– pentru 2 (două) persoane în întreținere – 830 lei beneficiu net suplimentar: 32 lei;
– pentru 3 (trei) persoane în întreținere – 990 lei beneficiu net suplimentar: 48 lei;
– pentru 4 (patru) sau mai multe persoane în întreținere – 1.310 lei beneficiu net suplimentar: 80 lei;
Se pot acorda deduceri din impozit și pentru cei cu salarii cuprinse între 1.951 lei și 3.600 lei, inclusiv, aceasta fiind limita maximă de acordare a beneficiului fiscal.
● Ajutorul de deces
Potrivit Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018, ajutorul de deces este de 4.162 de lei, pentru decesul asiguratului sau pensionarului, iar pentru membrii de familie e de 2.081 de lei. Înainte, valorile au fost 3.131 de lei și 1.566 de lei. Ajutorul de deces nu se impozitează și nu intră în baza lunară de calcul al contribuțiilor salariale.
● Alte avantaje salariale ce nu se impozitează
Potrivit Codului fiscal, există anumite venituri ce nu sunt impozabile, în sensul impozitului pe venit, și anume:
– ajutoarele de înmormântare;
– ajutoarele pentru bolile grave și incurabile;
– ajutoarele pentru dispozitive medicale;
– ajutoarele pentru naștere ori ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a calamităților naturale;
– serviciile turistice și/sau de tratament acordate de angajator salariaților și membrilor de familie ai acestora, pe perioada concediului, conform contractului de muncă;
– primele de asigurare voluntară de sănătate suportate de angajator pentru angajați, în limita a 400 euro/an/persoană;
– maşina de serviciu folosită în scop personal: acest beneficiu este neimpozabil dacă, la nivelul impozitului pe profit, se deduc cheltuieli cu respectivele vehicule în cotă de 50%.
Conform Ordinului nr. 581/2014, pe lângă persoanele asigurate la sănătate în sistemul public acestea au posibilitatea de a lua în întreţinere membrii ai familiei: soţul, soţia sau părinţii care nu realizează venituri proprii. Aceste persoane Citește mai mult…
În vederea angajării unei persoane provenind din rândurile șomerilor, angajatorul va înainta Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă o cerere de repartiție. În baza acestei cereri, AJOFM va elibera o repartiție. Dispoziția de Citește mai mult…
Măsurile de stimulare la angajarea anumitor tipuri de persoane sunt reglementate prin Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă și alte legi speciale. Tipuri de subvenții: 1. Subvenția Citește mai mult…
0 comentarii