fbpx

Ce trebuie să ştim despre contractele comerciale şi importanța întocmirii acestora din punct de vedere juridic, contabil şi fiscal?

Odată cu intrarea în vigoare a  noului Cod civil, respectiv Legea 287/2009 republicata în anul 2011, Codul comercial a fost abrogat şi prin urmare toţi termenii din Codul civil cu referire la contracte sunt valabile şi pentru contractile aşa-zise comerciale din denumirea veche.

Dispoziţiile Codului civil reglementează raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale dintre persoane, ca subiect de drept civil. În noul Cod civil nu mai exista reglementat noţiunea de comerciant. Noul cod introduce o nouă noţiune cea de “profesionişti” care are o sfera mai largă de cuprindere decât cea de comerciant. Profesionist în accepţiunea codului este cel care exploatează o întreprindere. Se precizează prin Legea 71/2011 de punere în aplicare a noului Cod civil ca noţiunea de profesionist include  categoria de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale. Noul Cod civil include şi reglementează contractele  comerciale, inclusiv a celor care îi privesc pe comercianţi. Sintagma contract comercial se înlocuieşte cu sintagma contract civil, iar sintagma contracte comerciale sau acte de comerţ cu termenul “ contracte”.

 Aşadar, contractul comercial denumit acum simplu contract este principalul instrument juridic cu ajutorul căruia se înfăptuieşte comerţul intern şi internaţional. Contractul  este un acord de voinţă între părţile participante la un raport comercial, acord prin care se creează, se modificiă sau se se stinge un raport juridic comercial.

La prima vedere contractual comercial  pare a fi un contract oarecare, similar altor contracte reglementate de Codul civil. O analiză mai atentă a specificului acestui contract demonstrează că el se prezintă ca o instituţie juridică diferită prin caracteristicile sale faţă de celelalte. El beneficiază de reguli proprii şi suportă impactul regulilor Codului civil .

Contractul comercial este sursa cea mai importantă de obligaţii comerciale, dar nu unică.

Trăsături:

1. Este cu titlu oneros: fiecare dintre părţi urmăreşte obţinerea unui avantaj material ca urmare a implicării sale în raportul juridic comercial. Caracterul oneros este de esenţă comercială pentru că finalitatea comerţului este profitul.

Elementul gratuit în structura unui contract comercial este exclusă?

2. Este un contract comutativ. Atât drepturile cât şi întinderea obligaţiilor pe care le generează   acest tip de contract  sunt de la început certe, determinate. Fiecare dintre parteneri se obligă faţă de celălalt în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la executarea şi întinderea obligaţiilor asumate.

Caracterul comutativ este numai de natura acestui contract nu şi de esenţa sa. Există contracte comerciale care conţin elemente aleatorii: contractul de asigurare şi reasigurare creează drepturi şi obligaţii supuse unei condiţii ce presupune un risc; contractul de societate are un dublu caracter aleatoriu: părţile nu ştiu dacă vor obţine un câştig, şi dacă îl vor obţine, nu-i vor şti întinderea.

3. Este un contract sinalagmatic. El generează drepturi şi obligaţii reciproce, interdependente între părţi. Fiecare dintre parteneri este concomitent creditor şi debitor al celuilalt cocontractant. Spre deosebire de alte contracte  pe care le găsim în Codul civil care se împart în sinalagmatice perfecte şi imperfecte, contractele comerciale sunt sinalagmatice perfecte.

4. Este un contract consensual. Pentru perfectarea sa este suficient acordul de voinţă al părţilor. Există şi excepţii:

– contractul de gaj comercial cu sau fără deposedare este un contract real;

– contractul de societate este uneori un contract solemn.

Pentru a dovedi existenţa unui contract comercial uneori este prevăzută în lege cerinţa unui înscris. Şi în acest caz contractul are o existenţă autonomă faţă de înscris. Chiar dacă existenţa înscrisului este obligatorie la naşterea raportului juridic contractul odată format există independent de înscris. Dovada drepturilor şi obligaţiilor se poate face, potrivit principiului probei libere prin orice mijloc de probă. Obligaţia există independent de existenţa înscrisului.

Deseori părţile, fără ca legea să le impună fac acte scrise la formarea contractelor lor. Aceasta creează consecinţe juridice, după cum urmează:

– înscrisurile premergătoare facerii contractului scris sunt socotite nule şi neavenite dacă nu sunt încorporate în înscrisul constatator al contractului;

– acordurile de modificare ale contractului scris sunt valabile numai dacă sunt consemnate tot printr-un înscris.

5. Contractul comercial este un fapt de comerţ. El constituie întotdeauna un act de comerţ în sens subiectiv şi pentru că are cauză comercială, speculativă. Pe cale de consecinţă probaţiunea obligaţiilor născute din el este supusă regulilor stabilite de legea comercială.

În dreptul civil obligaţiile iau naştere atât din acte juridice, cât şi din  fapte juridice. Actele juridice sunt izvoare voluntare de obligaţii. Cel mai important izvor voluntar de obligaţii este contractul (convenţia).

În dreptul civil  încheierea contractelor are la baza principiul libertăţii contractuale sau al autonomiei de voinţă. Părţile îşi manifesta liber voinţa în ce priveşte încheierea, modificarea, transmiterea şi stingerea unor drepturi şi obligaţii. Părţile contractului comercial sunt libere să aleagă cu cine contractează şi care este întinderea drepturilor şi obligaţiilor.Condiţiile esenţiale pentru formarea contractelor comerciale sunt aceleaşi cu ale altor contracte reglementate în Codul civil: capacitatea de a contracta; consimţământul valabil al părţii care se obliga; un obiect determinat; o cauză licita.

 

Cele mai utilizate contracte întâlnite în relaţiile de afaceri sunt:

Contractul de vânzare-cumpărare

Este contractul prin care vânzătorul (comerciant) se obliga să transmită proprietatea către cumpărător contra unei sume de bani ce constituie preţul.

Trăsături: a) este bilateral (sinalagmatic) deoarece da naştere la drepturi şi obligaţii pentru ambele părţi; b) este onerosdeoarece ambele părţi urmăresc un folos patrimonial; c) este comutativ deoarece întinderea drepturilor şi obligaţiilor este cunoscută la momentul încheierii contractului; d) este translativ de proprietate deoarece trece proprietatea de la vânzător la cumpărător; e) este consensual deoarece se încheie prin simplul acord de voinţă.

Contractul de mandat

Se asemăna cu mandatul civil şi îi sunt aplicabile principiile generale ale  acestuia. Mandatul comercial are ca obiect tratarea de afaceri comerciale de către mandatar pe seama şi pe socoteala mandantului.  Se deosebeşte de mandatul civil prin: 1) obiectul sau care îl constituie încheierea de acte juridice care au natura de fapte de comerţ; 2) caracterul oneros al acestui contract care este prezumat; 3) conferă o mai mare libertate mandatarului decât a celui din mandatul civil. Contractul de mandat poate fi cu reprezentare sau fără reprezentare.

Contractul de comision 

Contractul de comision este contractul prin care comisionarul se obliga, pe baza împuternicii date de comitent, să încheie acte de comerţ în nume propriu pe seama comitentului, urmând să primească o plată numită comision.

Contractul de consignaţie este definit ca fiind convenţia prin care una din părţi, numită consignant, încredinţează celeilalte părţi, numită consignatar, mărfuri sau obiecte mobile spre a le vinde pe socoteala consignantului.

Contractul de factoring 

Legea 469/2002 la art. 6 care spune că: „factoringul este contractul încheiat între o parte, denumită aderent, furnizoare de mărfuri sau prestatoare de servicii, şi o societate bancară sau o instituţie financiară specializată, denumită factor, prin care aceasta din urmă asigura finanţarea, urmărirea creanţelor şi prezervarea contra riscurilor de credit, iar aderentul cedează factorului, cu titlu de vânzare, creanţele născute din vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru terţi”. Aderentul urmăreşte să-şi încaseze preţul facturilor înainte de termenul de scandenta, iar factorul urmăreşte să obţină un beneficiu, de regulă un anumit procent din facturile pe care le decontează în avans. În activitatea de factoring ia partea şi beneficiarul (clientul) care va notificat că trebuie să plătească factura la scadenţă factorului.

Contractul de leasing 

Leasingul este definit de Ordonanţă Guvernului nr.51/1997 republicata  ca fiind operaţiunea prin care o parte, denumită locator/finanţator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosinţă asupra unui bun al cărui proprietar este, celeilalte părţi denumită utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăţi periodice, denumită rata de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing locatorul/finanţatorul se obliga să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale. Utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului înainte de sfârşitul perioadei de leasing, dacă părţile convin astfel şi dacă utilizatorul achita toate obligaţiile asumate prin contract.

Contractul de franciza

Este reglementat de O.G. nr.52/1997 privind regimul juridic al contractului de franciza, modificată şi completată prin Legea nr.79/1998. Potrivit art.1 „franciza este un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continua între persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană, denumită francizor, acorda unei alte persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata o afacere, un produs sau un serviciu.

Contractul de licenţă

Contractul de licenţă este convenţia între două persoane prin care una, numită titular, se angajează să-i cedeze celeilalte, numită beneficiar, dreptul de a folosi brevete de invenţie, procedee tehnice, documentaţii tehnice, scheme operatorii de producţie, metode de exploatare a maşinilor, metode de tratare a produselor, mărci de fabrică, mărci de comerţ şi mărci de serviciu, contra unui preţ, în condiţii şi pe perioade determinate.

Aceste ultime patru tipuri de contracte nu sunt incluse în noul Cod civil, fiind reglementate distinct prin legi speciale.

De reţinut că la întocmirea unui contract important este că acesta să fie cât mai clar cu putinţă, să conţină toate datele de identificare ale părţilor contractante, ale  masei patrimoniale care se tranzacţionează, termene de plată şi alte clauze în funcţie de tipul contractului. De regulă, contractele se întocmesc de jurişti/ avocaţi. Contractele prin care se tranzacţionează bunuri imobile se fac prin notariat.

Indiferent de tipul de contract încheiat trebuie să ştim că acesta are putere juridică şi în soluţionarea eventualelor litigii intre partenerii contractuali, instanţele de judecată apelează întotdeauna la contract.

În baza contractelor încheiate se întocmesc apoi documentele primare şi  financiar- contabile după caz,care consemnează operaţiunile economice efectuate la momentul producerii lor. Documentele financiar- contabile întocmite stau la baza înregistrării în contabilitate. Trebuie acordată mare atenţie întocmirii contractelor întrucât datele din  documentele primare/financiar- contabile întocmite ulterior nu pot excede prevederilor din contract. Ca şi în cazul instanţelor de judecată şi la controalele fiscale , organele de inspecţie fiscală pleacă de la datele din contract confruntate cu datele din documentele primare şi financiar- contabile şi înregistrările din contabilitate.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.