Cum ne poate ajuta o atitudine pozitivă?
Publicat de Florela Blidariu pe
Ce reprezintă atitudinea?
Atitudinea este un filtru mental cu ajutorul căruia omul poate percepe lumea şi lucrurile care îl înconjoară. Acest filtru se împarte în două categorii: optimist (pozitiv) şi pesimist (negativ).
Care sunt elementele specifice unei atitudini pozitive?
Persoanele optimiste manifestă o atitudine pozitivă şi văd întotdeauna „jumătatea plină a paharului”.Ele sunt focusate pe găsirea soluţiilor în situaţii delicate.
De asemenea, sunt conştiente de existenţa unor sincope în psihicul uman, dar ele caută oportunităţi, plecând de la posibilităţile identificate la o analiză preliminară.
Cel mai bun exemplu în acest caz sunt copiii. Aceştia au o dispoziţie veselă indiferent de situaţie. Chiar dacă au căzut…s-au ridicat, au zâmbit şi au mers mai departe.
O persoană cu gândirea pozitivă trăieşte o viaţă luminoasă şi îşi poate stabili obiective ambiţioase …obiective pe care este convins că le va îndeplini ulterior, deoarece în acea direcţie se îndreaptă concentrarea şi atenţia să.
Cum se poate menţine o atitudine pozitivă?
Atitudinea necesită o permanentă ajustare şi se poate menţine prin:
- gânduri interioare pozitive;
- identificarea aspectelor pozitive ale vieţii;
- mulţumirea pentru lucrurile bune primite;
- activităţi constructive şi de implicare;
- multă odihnă;
- exerciţii fizice constante;
- complimente şi politeţe;
- dezvoltarea simţului umorului şi râs.
Important de reţinut!
Psihicul are abilitatea de a se revitaliza când i se oferă pauze şi nu este afectat de gânduri negative. În momentele de relaxare, se simte detaşarea de situaţiile grele, iar reluarea activităţii se va face cu elan şi resurse emoţionale pozitive, favorabile atât la nivel mental, cât şi la nivel fizic.
Atitudinea pozitivă în carieră, fie că este nativă sau educată, conduce la o viaţă profesională de succes, deoarece se bazează pe o gândire echilibrată. Succesul în viaţa începe şi se termină în funcţie de atitudinea pe care fiecare o are!
0 comentarii