fbpx

Despre protecţia muncii

Publicat de Blidariu Grup pe

Protecţia muncii sau securitate şi sănătate în muncă se referă la sistemul de măsuri luate ca să controleze riscurile de vătămare şi îmbolnăvire a lucrătorului, ca urmare a activităţii. Toţi lucrătorii – indiferent de meseria practicată şi de specificul activităţii desfăşurate la locul de muncă – sunt expuşi unor riscuri profesionale. Acestea pot însă fi limitate, cu ajutorul unor măsuri pe care angajatorul trebuie să le ia, iar angajatul, să le respecte, în acord cu legislaţia în vigoare.

Scopurile protecţiei muncii sunt menţinerea sănătăţii şi a capacităţii de muncă a lucrătorului, prin atingerea unui nivel cât mai înalt de siguranţă a acestuia, la serviciu. Numeroasele accidente, îmbolnăviri profesionale şi alte tipuri de evenimente nedorite petrecute la locul de muncă, de-a lungul timpului, şi soldate cu vătămarea fizică, emoţională sau psihică a lucrătorilor sau chiar cu moartea unora dintre aceştia au impus crearea unui cadrul legal care să oblige la desfăşurarea lucrului în condiţii optime de siguranţă.

Reglementările privind protecţia muncii conţine Codul Muncii, adică Legea 53/2003 şi alte 15 acte normative ale căror prevederi se referă direct la sănătatea şi securitatea în muncă.

Angajatorul are datoria de a le asigura lucrătorilor cel mai sigur mediu de lucru posibil. Vorbim, pe de o parte, despre limitarea posibilităţilor că lucrătorul să fie vătămat fizic de un utilaj sau de contactul cu o substanţă, spre exemplu. Tot de angajator ţine şi limitarea, pe cât posibil, a efectelor pe care temperaturile extreme de la locul de muncă le au asupra lucrătorilor. Mai exact, dacă temperaturile la care se lucrează sunt extreme (peste 37 de grade Celsius, cu umiditate crescută sau sub -20 de grade Celsius, cu vânt puternic), angajatorul trebuie să se asigure că lucrătorii au acces la lichide cu care să se hidrateze, că alternează efortul dinamic cu cel static şi că au program scurt, dacă situaţia o impune.

Tot de asigurarea unor bune condiţii de muncă ţine şi combaterea stresului la locul de muncă, apărut, de regulă, din pricină că cerinţele postului nu se potrivesc cu capacităţile şi aşteptările lucrătorului. Deşi stresul nu este o boală în sine, existenţa sa la locul de muncă l-ar putea îmbolnăvi pe lucrător, aşa că, la acest moment, se discută nu doar la nivel naţional, ci şi la nivel European, în vederea stabilirii de norme specifice mai eficiente pentru combaterea sa.

Legile în vigoare stabilesc cine şi ce sarcini trebuie să îşi asume, în vederea asigurării securităţii şi sănătăţii în muncă. Dacă numărul de lucrători e mic, iar activităţile pe care aceştia le desfăşoară nu sunt dintre cele mai periculoase, angajatorul s-ar putea ocupa singur de activităţile specifice securităţii şi sănătăţii în muncă. Lămuriri oferă textul HG 1425/2006, emisa pentru aprobarea normelor metodologice ale Legii 319/2006.

Angajatorul trebuie să facă dovadă că a studiat: cadrul legislativ general referitor la sănătatea şi securitatea în muncă, conceptele de baza referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă, noţiuni despre riscuri generale şi prevenirea lor, noţiuni despre riscuri specific şi prevenirea lor în sectorul corespunzător activităţii întreprinderii şi/sau unităţii

Dacă însă numărul de angajaţi e mai mare de 9 sau activităţile profesionale prezintă risc sporit pentru lucrător, angajatorul este obligat să desemneze unul sau mai mulţi responsabili cu activităţile de protecţia muncii, dintre lucrătorii angajaţi, cu normă întreagă, în baza unui contract individual de muncă. Desemnarea se face prin decizie scrisă a angajatorului. De regulă, decizia conţine şi o anexă în care sunt menţionate noile atribuţii ale responsabilului.

Responsabilul cu protecţia muncii trebuie să fie absolvent al unei forme tehnice de învăţământ, de preferinţă superioară, şi al unui curs de profil de 40 de ore. De asemenea, potrivit prevederilor Legii 319/2006, angajatorul are obligaţia de a stabili câtor lucrători le alocă sarcini privind securitatea şi sănătatea în muncă.

Serviciul extern de prevenire şi protecţie trebuie să fie abilitat de Comisia de abilitare a serviciilor externe de prevenire şi protecţie şi de avizare a documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Această comisie se reuneşte la nivelul Inspectoratelor Teritoriale de Muncă. Externalizarea serviciilor de asigurare a securităţii şi sănătăţii în muncă (ssm) nu îl scuteşte, însă, pe angajator de obligaţiile sale în acest domeniu.

Standardele de securitate a muncii sunt elaborate în cadrul Comitetelor Tehnice de Standardizare, a căror activitate este coordonata de Asociaţia de Standardizare din România. Angajatorul trebuie să elaboreze, la rândul său, instrucţiuni proprii de securitate a muncii, pentru a detalia şi particulariza prevederile normelor generale, specifice şi a standardelor de securitate a muncii.

Tipurile de instructaj pentru protecţia muncii sunt: general,  la locul de muncă şi periodic.

Angajatorul este obligat să stabilească, în baza unei analize, dacă lucrătorii săi au nevoie de echipamente individuale de protecţie împotriva pericolelor pe care el nu le-a putut elimina de la locul de muncă, prin diverse mijloace tehnice de protecţie colectivă, să stabilească şi care sunt cele mai indicate, să le procure şi să le ofere, gratuit, lucrătorilor.Tot angajatorului îi revine sarcina de a-l informa, pe larg, pe lucrător cu privire la echipamentele de protecţie pe care i le-a pus la dispoziţie şi de a-i schimba acestuia echipamentele pe care i le-a oferit, dacă ele s-au deteriorat din motive care nu ţin de utilizarea lor greşită sau cu rea intenţie. Angajatorul trebuie să întocmească şi o listă cu echipamentele individuale de protecţie şi să o supună atenţiei comitetelor de securitate şi sănătate în muncă din societate sau reprezentanţilor sindicali ai lucrătorilor, dacă atfel de forme de organizare există.

Riscă sancţiuni angajatorul care, dacă nu îi asigură lucrătorului echipament individual de protecţie şi îi cere acestuia să execute sarcini de serviciu în timpul cărora ar trebuit purtat echipamentul, într-o astfel de situaţie, lucrătorul poate să refuze sarcina de serviciu. Pe lângă drepturi, lucrătorul are şi o serie de îndatoriri. Printre acestea: să folosească echipamentul de protecţie primit, dar numai în scopul în care i-a fost încredinţat. Dacă avariază echipamentul din vina să, să îl plătească. Dacă munceşte fără să se protejeze prin purtarea echipamentului, să suporte eventualele sancţiuni.

Legea 307/2006 privind Prevenirea şi Stingerea Incendiilor (PSI) îl mai obligă pe angajator şi să întocmească şi să afişeze, în unitate, schiţe destinate evacurarii, în caz de izbuncnire a focului. Schiţele se realizează: pentru nivel (dacă pe acesta se află, simultan, mai mult de 30 de persoane), pentru încăpere (dacă în acesta sunt, simultan, mai mult de 50 de persoane) şi pentru încăperile destinate cazării, indiferent câte persoane ar găzdui.

Accidentul de muncă se numeşte vătămarea violentă a organismului lucrătorului, precum şi intoxicaţia sa acută profesională, petrecute în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care îi provoacă acestuia fie incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice, fie invaliditate, fie deces.

Angajatorul este obligat, în baza articolului 181, alineatul 3 din Codul Muncii, să asigure condiţii pentru acordarea primului ajutor, în cazul în care un lucrător ar suferi un accident de muncă. Accident de muncă se numeşte vătămarea violentă a organismului lucrătorului, precum şi intoxicaţia sa acută profesională, petrecute în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care îi provoacă acestuia fie incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice, fie invaliditate, fie deces. Angajatorul care nu respectă legislaţia de protecţie a muncii se face vinovat fie de una sau mai multe infracţiuni, fie de una sau mai multe contravenţii.

Codul Penal prevede, în articolele 349 şi 350, pedepse pentru infracţiunile comise în domeniul protecţiei muncii, cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.