fbpx

Echilibrul – soluţia care menţine productivitatea

Publicat de Blidariu Grup pe

A alege momentul înseamnă a câştiga timp.

Francis Bacon

Ce ştim despre timp?

În urmă cu aproape un veac, părintele managementului ştiinţific, Frederick Taylor enunţa principiul evidenţei stricte a timpului şi normarea activităţii, făcând un pas uriaş spre creşterea eficienţei în organizaţie.

Timpul, resursă economică preţioasă şi ireversibilă, este neînlocuibil, dar în acelaşi timp nelimitat. De asemenea, este scump şi nu poate fi cumpărat, depozitat sau multiplicat. Pierderea sa nu poate fi asigurată, ca urmare a gradului ridicat de perisabilitate şi inelasticitate.

Managerii preocupaţi de performanţă, ştiu că timpul este măsurabil şi continuu, iar managementul timpului este o prioritate pentru succesul unei afaceri.

Soluţia pentru a spori productivitatea în muncă nu este să munceşti mult mai multe ore. Pare de necrezut, dar atunci când lucrezi mai mult timp vei obţine mai multe rezultate, decât până la un punct.

Ce spune teoria?

Teoria spune că este important să păstrezi un echilibru între viaţa profesională, casă şi angajamentele din afara lor. Dacă munceşti mai mult decât este necesar, celelalte categorii sunt afectate.

Cheia de rezolvare în această situaţie, constă în implementarea unor reguli de urmat, precum şi stabilirea unui număr maxim de ore alocate pentru muncă, sau pentru alte tipuri de activităţi.

Cum contrabalansează practică?

La rândul ei, practica susţine faptul că un număr excesiv de ore de muncă, conduce la o scădere proporţională a productivităţii şi, implicit, a gradului de concentrare.

Un număr excesiv de ore lucrate pot fi interpretate greşit, lăsând impresia de ineficientă, total opusul a ceea ce unii doresc să evidenţieze.

Totuşi, există cazuri în care este nevoie de multe ore de lucru, spre exemplu pentru finalizarea unui proiect, dar şi acestea duse la extrem pot produce diminuarea standardelor şi generarea unor riscuri nejustificate.

Concluzii?

Timpul este o resursă ca oricare alta. Dar, este una dintre cele mai importante, întrucât poate determina eficiența şi creşterea profitului, astfel încât o bună gestionare a sa este privită ca o abilitate esenţială.

Altfel spus, administrarea corectă a timpului poate duce la sporirea productivităţii individuale prin focusarea spre priorităţi.

În cele din urmă, are efect direct asupra îmbunatăţirii operativităţii, şi deci, asupra succesului general al organizaţiei.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.