Importanţa protecţiei muncii la locul de muncă

Toţi lucrătorii, indiferent de meseria practicată şi de specificul activităţii desfăşurate la locul de muncă, sunt expuşi unor riscuri profesionale. Acestea pot însă fi limitate, cu ajutorul unor măsuri pe care angajatorul trebuie să le ia, iar angajatul, să le respecte, în acord cu legislaţia în vigoare.

La ce se referă protecţia muncii?

Protecţia muncii sau securitatea şi sănătatea în muncă se referă la sistemul de măsuri luate ca să controleze riscurile de vătămare şi îmbolnăvire a lucrătorului, ca urmare a activităţii sale profesionale.

Potrivit Legii 319/2003, Art 5, securitate şi sănătate în muncă înseamnă ansamblul de activităţi instituţionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice, sănătăţii lucrătorilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă.

Importanţa portectiei muncii

Scopurile declarate ale protecţiei muncii sunt menţinerea sănătăţii şi a capacităţii de muncă a lucrătorului, prin atingerea unui nivel cât mai înalt de siguranţă a acestuia, la serviciu. Numeroasele accidente, îmbolnăviri profesionale şi alte tipuri de evenimente nedorite petrecute la locul de muncă, de-a lungul timpului, şi soldate cu vătămarea fizică, emoţională sau psihică a lucrătorilor sau chiar cu moartea unora dintre aceştia au impus crearea unui cadru legal care să oblige la desfăşurarea lucrului în condiţii optime de siguranţă.

Ca urmare a stabilirii normelor de Securitate şi sănătate în muncă s-au creat şi sancţiuni pentru angajatorii care nu-şi respectă obligaţiile legale în domeniu cât şi pentru angajaţii care ignoră măsurile de protecţia muncii impuse de angajatori.

Cadrul legal ce reglementează protecţia muncii în România

Reglementări importante privind protecţia muncii conţine Codul Muncii, adică Legea 53/2003. Mai avem însă în vigoare şi alte acte normative ale căror prevederi se referă direct la sănătatea şi securitatea în muncă. Printre cele cu efecte sesizabile asupra vieţii profesionale a tuturor românilor care muncesc în ţara se numără Legea 319/2006, ale cărei norme metodologice de aplicare s-au aprobat prin intermediul HG 1425/2006.

Obligaţiile angajatorului privind protecţia muncii

Angajatorul are obligaita de a le asigura muncitorilor cele mai bune  condiţii de muncă, să limiteze posibilitatea ca un muncitor să fie vătămat  fizic de un utilaj sau să vină în contact cu o substanţă chimică care i-ar putea afecta sănătatea. Tot de angajator ţine şi limitarea pe cât posibil a efectelor pe care temperaturile extreme le pot avea asupra muncitorilor. De exemplu dacă se lucrează la temperature de peste 37 grade Celsius sau -20 de grade Celsius, angajatorul trebuie să se asigure că muncitorii au acces la lichide pentru hidratare sau limitarea programului de muncă dacă situaţia o impune.

Desemnarea responsabilului cu protecţia muncii

Dacă numărul de lucrători e mic, iar activităţile pe care aceştia le desfăşoară nu sunt dintre cele mai periculoase, angajatorul s-ar putea ocupa singur de activităţile specifice securităţii şi sănătăţii în muncă.

În cazul întreprinderilor de până la 9 muncitori inclusiv, angajatorul poate efectua singur activităţile legate de siguranţă şi sănătatea muncii dacă se îndeplinesc cumulativ mai multe condiţii:

Lucrătorul nu este expus la substanţe cu potenţial toxic ridicat, nu lucrează în medii foarte periculoase (sub apă, în exploataţii miniere sau altele de foraj, pe şantiere cu risc de surpare, în industria metalurgică, în construcţia de nave sau în producţia de băuturi distilate), nu fabrică şi nu manipulează nici explozibili, nici materiale pirotehnice şi nici substanţe inflamabile, nu vine în contact cu recipiente care să conţină gaze comprimate sau lichefiate, nu asigură pază şi protecţie etc.

Angajatorul îşi desfăşoară activitatea în mod efectiv şi cu regularitate în cadrul întreprinderii sau/şi a unităţii.

Angajatorul a urmat cel puţin un program de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă de minim 40 de ore, fapt ce este atestat printr-un document de absolvire a programului de pregătire.

Dacă însă numărul de angajaţi e mai mare de 9 sau activităţile profesionale prezintă risc sporit pentru lucrător, angajatorul este obligat să desemneze unul sau mai mulţi responsabili cu activităţile de protecţia muncii, dintre lucrătorii angajaţi, cu normă întreagă, în baza unui contract individual de muncă.

Responsabilul cu protecţia muncii trebuie să fie absolvent al unei forme tehnice de învăţământ, de preferinţă superioară şi al unui curs de profil de 40 de ore.