OUG 117 din 4 octombrie 2021 pentru modificarea și completarea Codului muncii Publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 5 octombrie 2021
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 117/2021 (OUG nr. 117/2021) se aduc modificări și completări Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, acestea sunt:
– conceptul de “muncă la gri” sau “muncăa subdeclarată”, reprezintă depăsirea normei de lucru stabilită în contractul de muncă;
– acordarea salariului net mai mare decat este declarat pe statul de plată;
– încălcarea obligației de plată a salariului cu mai mult de o lună de catre angajator;
– prelungirea termenului de compensare a muncii suplimentare prin ore libere platite, de la 60 la 90 de zile calendaristice.
Aşadar, Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 15^1, litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:
d)primirea la muncă a unui salariat cu depășirea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parțial, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 105 alin. (1) lit. c).
2. După articolul 15^1 se introduce un nou articol, articolul 15^2, cu următorul cuprins:
Articolul 15^2: În sensul prezentei legi, muncă subdeclarată reprezintă acordarea unui salariu net mai mare decât cel constituit și evidențiat în statele de plată a salariilor și în declarația lunară privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, transmisă autorităților fiscale.
3. La articolul 122, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 122(1): Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 90 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.
4.La articolul 260, partea introductivă a alineatului (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 260(1): Următoarele fapte constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii, infracțiuni:
5. La articolul 260 alineatul (1), litera e^3) se modifică și va avea următorul cuprins: e^3)primirea la muncă a unuia sau a mai multor salariați cu depășirea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parțial, cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată, fără a depăși valoarea cumulată de 200.000 lei;
6.La articolul 260 alineatul (1), după litera e^4) se introduce o nouă literă, litera e^5), cu următorul cuprins:
e^5 acordarea unui salariu net mai mare decât cel evidențiat în statele de plată a salariului și în declarația lunară privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, transmisă autorităților fiscale, cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei pentru fiecare salariat identificat în această situație, fără a depăși valoarea cumulată de 100.000 lei;
7.La articolul 260 alineatul (1) după litera r) se introduce o nouă literă, litera s), cu următorul cuprins:
s) încălcarea de către angajator a obligației prevăzute la art. 166 alin. (1) cu mai mult de o lună, de la data de plată a salariului, stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 de lei pentru fiecare persoană căreia nu i s-a plătit salariul, cu excepția situației în care angajatorul se află sub incidența Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare.
0 comentarii