fbpx

Strategia – element esenţial în planificarea organizatională

Publicat de Blidariu Grup pe

Ce înseamnă conceptul de strategie?

Din punct de vedere managerial, strategia implică un număr mare de analize și activități, iar înțelegerea și utilizarea acestora reprezintă abilități importante care stau la baza succesului organizațiilor.

Managerii au rolul de a căuta în permanenţă noi surse de inovație adaptate modului în care operează şi de a pune în aplicare strategia aleasă, cu scopul de a produce schimbările necesare pentru a-și atinge obiectivele pe termen lung.

Din perspectiva planificării, strategia reprezintă identificarea scopurilor și obiectivelor unei organizaţii pe termen lung, alegerea căilor de acțiune și alocarea resurselor necesare.


Strategia abordată pe tipuri de activităţi

Gândirea operațională implică activităţi care sprijină funcționarea internă a unei organizații. Astfel de activități includ, de exemplu, proceduri de control al calității, tehnici pentru minimizarea costurilor, sisteme pentru gestionarea recrutării angajaților sau oferirea de recompense legate de performanță etc.

O bună administrare a acestor activități permite organizației să-și folosească cât mai bine resursele, să controleze mai atent costurile și riscurile, eficientizând capacitatea de gestiune a acesteia.

În schimb, gândirea strategic face referire la performanța sistemelor interne. Ea analizează modul în care activitățile organizației sunt interconectate și relaționate pentru atingerea obiectivelor ș iîndeplinirea misiunii.

Eficiența operațională este esențială pentru aplicarea strategiei, dar nu poate înlocui gândirea strategic și luarea deciziilor.


Strategia abordată cu ajutorul celor 3 întrebări:

În scopul atingerii obiectivelor, există trei întrebări pe care trebuie să și le adreseze orice strateg:

  • Unde doreşte organizaţia să ajungă?
  • Care sunt resursele de care organizaţia dispune?
  • Care sunt capabilităţile cu ajutorul cărora organizaţia poate ajunge unde îşi doreşte?

Prima întrebare vizează mai mult mediul extern, cea de-a doua întrebare se referă la resursele de care dispune organizația. Într-o manieră simplistă, abordarea internă a strategiei se bazează pe ideea conform căreia o organizație trebuie să facă ceea ce știe să facă cel mai bine.

Capabilităţile distinctive sunt mai mult decât simple competenţe şi pot include elemente  precum: licenţe, brevete, imagine, reputație, know-how.


Strategia abordată în 3 etape

Strategia mai poate fi abordată sistematic, bazată pe parcurgerea a trei mari etape şi anume:

  • analiza strategiei – are în vedere evaluarea obiectivă a organizației și a mediului. Răspunde la întrebările unde se situează organizaţia şi în ce direcţie se îndreaptă?
  • formularea strategiei – presupune identificarea şi alegerea activităților care maximizează șansele de reușită. Răspunde la întrebarea ce ar trebui să facă organizaţia?
  • implementarea strategiei – constă în aplicarea activităților selectate ținând cont de limitele existente atât pe plan intern, cât și în mediul extern. Răspunde la întrebarea cum va realiza organizaţia activităţile?

Strategia implică un proces de analiză care ajută la stabilirea unor obiective organizaționale pe termen lung şi vizează alocarea eficientă a  resurselor organizației către anumite activități. Ea defineşte poziţionarea organizaţiei pe piaţă, influenţează activităţile zilnice şi este focalizată pe client.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.