Tipuri de facilități fiscale ce pot fi accesate pentru conformarea la plata obligațiilor fiscale
Eșalonarea la plată simplificată
În ce condiții poate fi accesată eșalonarea la plată simplificată?
Orice categorie de contribuabili poate accesa eșalonarea la plată simplificată, pe o perioadă de cel mult 12 luni, pentru obligațiile fiscale principale și accesorii datorate după data declarării stării de urgență. Pentru a accesa eșalonarea la plată simplificată, nu este necesar să constituiți garanții, ci trebuie doar să îndepliniți, cumulativ, următoarele condiții:
a) să depuneți o cerere până la data de 31 martie 2021 inclusiv, sub sancțiunea decăderii. La cerere, puteți anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare;
b) să nu înregistrați obligații fiscale restante la data declarării stării de urgență, nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscală. În cazul în care, la data stării de urgenţă înregistrați astfel de obligaţii fiscale restante, acestea trebuie stinse până la data eliberării certificatului de atestare fiscală;
c) să nu vă aflați în procedura falimentului;
d) să nu vă aflați în dizolvare;
e) să aveți depuse toate declarațiile fiscale până la data eliberării certificatului de atestare fiscală;
f) să nu vi se fi stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 25 și 26 din Codul de procedură fiscală. Prin excepție, dacă actele prin care s-a stabilit răspunderea sunt definitive în sistemul căilor administrative și judiciare de atac, iar suma pentru care a fost atrasă răspunderea a fost achitată, condiția se consideră îndeplinită.
Pe perioada eșalonării la plată puteți depune două cereri de modificare a eșalonării la plată – în situația în care doriți includerea în eșalonare a obligațiilor care constituie condiție de plată, precum și două cereri de menținere a valabilității eșalonării la plată – în cazul în care ați pierdut valabilitatea eșalonării la plată, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor.
Cererea de eșalonare la plată se soluționează în termen de cel mult 5 zile de la data depunerii acesteia. La cerere nu se anexează alte documente, în afara propunerii de grafic de eșalonare, și nici nu este necesară constituirea de garanții.
Eșalonarea la plată a obligațiilor
În ce condiții poate fi accesată eșalonarea la plată?
Orice categorie de contribuabili poate accesa eșalonarea la plată, pe o perioadă de cel mult 5 ani, respectiv:
a) pe cel mult 6 luni, în situația în care nu dețineți garanții;
b) pe cel mult 12 luni, în situația în care vă încadrați în categoria contribuabililor cu risc fiscal mic3 ; c) pe cel mult 5 ani, în situația în care dețineți garanții, chiar și insuficiente.
Odată cu această eșalonare se poate acorda și amânarea la plată până la finalizarea eșalonării, a dobânzilor și/sau a penalităților de întârziere, în vederea anulării, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege. Pentru anularea accesoriilor trebuie să vă încadrați întruna din următoarele situații:
a) obligaţiile fiscale eşalonate la plată, precum şi cele care fac obiectul amânării la plată, să nu fie mai mari de 5.000 lei în cazul persoanelor fizice şi, respectiv, 20.000 lei în cazul persoanelor juridice; b) să constituiți garanții, în situația în care obligaţiile fiscale eşalonate la plată, precum şi cele care fac obiectul amânării la plată, sunt peste plafoanele menționate la lit. a);
c) să vă încadrați în categoria contribuabililor cu risc fiscal mic, caz în care trebuie să constituiți garanții în valoare de minimum 20% din sumele ce pot face obiectul eşalonării la plată și amânării la plată în vederea anulării.
Pentru a beneficia de eșalonare la plată trebuie să îndepliniți cumulativ următoarele condiții:
a) să vă aflați în dificultate generată de lipsa temporară de disponibilități bănești și să aveți capacitate financiară de plată pe perioada de eșalonare la plată. Aceste situații se apreciază de organul fiscal competent pe baza programului de restructurare sau de redresare financiară ori a altor informații și/sau documente relevante, prezentate de dumneavoastră sau deținute de organul fiscal;
b) să aveți constituită garanție;
c) să nu vă aflați în procedura insolvenței;
d) să nu vă aflați în dizolvare potrivit prevederilor legale în vigoare;
e) să nu vi se fi stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară. Prin excepție, dacă actele prin care s-a stabilit răspunderea sunt definitive în sistemul căilor administrative și judiciare de atac, iar suma pentru care a fost atrasă răspunderea a fost achitată, condiția se consideră îndeplinită.
Pe lângă condițiile mai sus menționate, trebuie să aveți depuse toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal. Această condiție trebuie îndeplinită la data eliberării certificatului de atestare fiscală și se consideră îndeplinită și în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declarații fiscale, obligațiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal.
În cazul în care îndepliniți condițiile necesare și doriți să beneficiați de eșalonare la plată este necesar să depuneți cerere de acordare a eșalonării la organul fiscal competent.
Anularea obligațiilor de plată accesorii
În ce condiții se poate accesa anularea obligațiilor de plată accesorii?
Pentru a beneficia de anularea unor obligații bugetare accesorii, aferente obligațiilor bugetare principale restante la data de 31.03.2020 inclusiv, trebuie să îndepliniți cumulativ următoarele condiții: a) toate obligațiile bugetare principale restante la 31 martie 2020 inclusiv, se sting prin orice modalitate prevăzută de lege până la data de 31 martie 2021 inclusiv;
b) sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de art. 22 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, toate obligaţiile bugetare principale şi accesorii administrate de organul fiscal central cu termene de plată cuprinse între data de 1 aprilie 2020 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv;
c) să aveți depuse toate declaraţiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv;
d) să depuneți cererea de anulare a accesoriilor după îndeplinirea în mod corespunzător a condiţiilor prevăzute la lit. a) – c), dar nu mai târziu de data de 31 martie 2021 inclusiv, sub sancţiunea decăderii.
De asemenea, puteți beneficia de anularea obligațiilor accesorii aferente și următoarelor obligațiilor bugetare principale:
a) cele stabilite prin declarații rectificative, în condițiile art. X din O.U.G. nr. 69/2020;
b) cele cu termene de plată până la data de 31 martie 2020 inclusiv și stinse până la această dată, în condițiile art. XI din O.U,G. nr. 69/2020;
c) cele stabilite prin decizii de impunere emise ca urmare a unei inspecții fiscale aflată în derulare la data de 14 mai 2020, în condițiile art. XII din O.U.G. nr. 69/2020;
d) cele eșalonate la plată potrivit Codului de procedură fiscală, în condițiile art. XVI din O.U.G. nr. 69/2020.
Pentru amânarea la plată, în vederea protejării la stingere, a obligațiilor de plată accesorii ce pot face obiectul anulării, puteți depune notificare la organul fiscal competent prin care să vă manifestați intenția de a beneficia de anularea accesoriilor, până la depunerea cererii de anulare.
Restructurarea obligațiilor bugetare
În ce condiții se poate accesa restructurarea obligațiilor bugetare?
Această măsură fiscală poate fi accesată de către debitori, persoane juridice de drept public său privat și constă în restructurarea obligaţiilor bugetare restante la data de 31 decembrie 2020, pe o perioadă de maxim 7 ani, cu posibilitatea anulării obligaţiilor de plată accesorii. De asemenea, puteți beneficia de anularea a maxim 50% din obligaţiile bugetare principale dacă achitați până la data depunerii cererii, maxim 15% din obligaţiile bugetare principale datorate.
Pentru a beneficia de restructurarea obligaţiilor bugetare, trebuie să îndepliniți cumulativ următoarele condiţii:
a) să nu îndepliniți condiţiile pentru a beneficia de eşalonarea la plată reglementată de Codul de procedură fiscală;
b) să prezintați un plan de restructurare şi un test al creditorului privat prudent, întocmite de un expert independent;
c) să nu vă aflați în procedura insolvenţei la data emiterii deciziei de aprobare a restructurării obligaţiilor bugetare. În cazul în care vă aflați în procedura insolvenţei şi doriți restructurarea obligaţiilor bugetare puteți notifica organul fiscal cu privire la intenţia dumneavoastră, cu condiţia ca până la data emiterii deciziei de aprobare a cererii de restructurare să ieșiți din această procedură; d) să nu vă aflați în dizolvare;
e) să aveți îndeplinite obligaţiile declarative, potrivit vectorului fiscal, la data eliberării certificatului de atestare fiscală;
f) să îndepliniți testul creditorului privat prudent.
În situația în care intenționați să beneficiați de restructurarea obligaţiilor bugetare puteți depune la organul fiscal o notificare în acest sens, până la data de 31 martie 2021, iar cererea de restructurare a obligațiilor bugetare o puteți depune până la data de 30 iunie 2021.
0 comentarii