Află care este timpul de transmitere în Revisal al actelor adiționale

Publicat de Alexandra Boicu pe

Având în vedere că urmează o perioadă cu negocieri salariale și promovări, iată ce trebuie să știți despre transmiterea acestora în Revisal. În HG 905/2017 se precizează obligația ca modificările contractului de muncă să fie raportate înainte de data la care încep să producă efecte (anterior obligația era prevăzută în Codul muncii).
(2) Orice modificare a datelor prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. d)—g) se transmite în registru cel târziu în ziua anterioară producerii modificării. Excepție fac situațiile în care modificarea se produce ca urmare a unei hotărâri judecătorești când înregistrarea în registru se face în termen de 20 de zile de la data la care angajatorul a luat cunoștința de conținutul acesteia.
Ce modificări ale contractelor de muncă trebuie declarate înainte de data la care încep să producă efecte?
a) funcția/ocupația conform specificației Clasificării ocupațiilor din România (COR) sau altor acte normative;
b) tipul contractului individual de muncă;
c) durata contractului individual de muncă, respectiv nedeterminată/ determinată;
d) durata timpului de muncă și repartizarea acestuia, în cazul contractelor individuale de muncă cu timp parțial;
e) locul muncii;
f) felul muncii;
g) condițiile de muncă;
Modificări ale salariului brut, sporurilor, indemnizațiilor
Modificarea salariului brut, sporurilor, indemnizațiilor se transmit în registru în termen de 20 de zile lucrătoare de la data producerii modificării.
Așa cum prevede Hotarârea Guvernului nr. 500/2011 privind Registrul General de Evidentă a Salariatilor, toate modificările contractelor de muncă trebuie raportate în REVISAL. Va fi necesară incheierea unui act aditional la contractul de muncă, în acest sens, în afară de raportarea către registrul de evidentă.
Spre exemplu, pentru o modificare a unui contract de muncă prin trecerea timpului de muncă de la 4 ore/zi la norma întreagă, dacă se dorește ca modificarea să producă efect începând cu data de 1 iunie 2018, actul adițional trebuie încheiat cel târziu în ziua anterioară producerii modificării, adică cel târziu în data de 31 mai 2018. Deasemenea, în cazul prezentat, transmiterea în ReviSal trebuie facută înainte de 1 iunie 2018.

0 comentarii

Lasă un răspuns

Substituent avatar

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.