Conducătorul şi liderul – delimitări conceptuale
Ce se înţelege prin conducere?
Noţiunea de conducere, la fel ca multe altele, este polisemică, are mai multe înţelesuri prin complexitatea sa intrinseca, dar şi prin faptul că a constituit obiectul de cercetare şi investigare pentru mai multe ştiinţe.
De-a lungul istoriei, în fiecare epocă a existat o instituţie dominanta cu influenţe lingvistice către alte instituţii ale societăţii.
În Evul Mediu, instituţia dominantă în Europa era Biserica: de aici provin cuvinte cum ar fi “ierarhie” (ce se traduce literal prin ordine preoţească) şi “decan” (cuvânt împrumutat la rândul său de la o altă instituţie dominantă – armata romană; derivă din latinescul decanus = conducătorul a 10 soldaţi – un caporal). Inginerul francez Henry Fayol, gânditor de seamă în domeniul managementului din secolul al XIX-lea, aminteşte despre “comandă” ca activitate centrală a managementului.
Psihologia organizaţională lărgeşte sfera noţiunii de conducere, integrând în cuprinsul acesteia elemente variate. Douglas McGregor, pionier al managementului, cunoscut pentru “Teoria X şi Y”, a sesizat cel mai bine accepţiunea psiho-organizaţională a conducerii. El aprecia conducerea ca fiind o formă dinamică de comportament bazată pe un complex de relaţii între variabile diferite ca natură şi structură:
ü obiective şi subiective
ü psihoindividuale
ü psihosociale
ü psiho-organizaţionale.
Unde se situează liderul în cadrul grupului?
Conducerea se întinde dincolo de limitele grupului, întrucât liderul, prin comportamentele sale poate influenţa comportamentele unor terţe persoane (clienţi, furnizori, beneficiari etc.). Astfel, în urma cooperării cu oamenii din exterior, liderul poate obţine beneficii pentru sine şi pentru organizaţia sa.
În psihologia organizaţională se vorbeşte despre liderul eficient, capabil să se descurce, să atingă scopurile individuale, de grup şi organizaţionale. Eficacitatea liderului este tipic măsurată prin atingerea unuia sau a unei combinaţii din aceste scopuri. Indivizii îl pot percepe pe lider ca fiind eficient sau neeficient în funcţie de satisfacţiile pe care ei le obţin în urma muncii prestate.
Caracterele şi personalităţile liderilor sunt extrem de diverse, dar aceştia sunt de obicei entuziaşti, energici, calmi în situaţiile de criză, calzi, duri – dar corecţi.
Totodată, cunoştinţele tehnice sau profesionale reprezintă o trăsătură importantă a autorităţii, cu acţiune dinspre cel competent.
Noţiunile unui lider includ modul de a adapta stilul de conducere la situaţia în care se află grupul şi la etapa de dezvoltare a acestuia ca echipă care poate atinge performanţe înalte.
Există şi o altă abordare a artei de a conduce, în funcţie de analiza necesităţilor manifestate în grupurile de lucru. Acestea sunt:
ü îndeplinirea unei sarcini
ü coeziunea echipei
ü răspunsul la necesităţile individuale ale oamenilor.
Necesităţile individuale ne ajută să înţelegem în linii mari, felul în care oamenii se motivează pe ei înşişi. Arta de a conduce înseamnă conlucrarea cu acest proces natural, nu împotrivirea la acesta.
Evoluţia personală nu este capătul drumului, întrucât spiritul omului este cel care ne dă puterea de a transcende sau, altfel spus, activitatea de conducere vizează şi descătuşează spiritul din noi!
0 comentarii