Calculul CAS în cazul concediilor medicale
Acum, că ne-am mai liniştit cu toţii după nebunia legată de noile ordonanţe fiscale, haideţi să avem o imagine clară şi să vedem cum să procedăm privind calculul concediilor medicale.
Calculul pentru salariile lunii ianuarie a fost cel puţin interesant, mai ales la contractele part-time şi la concediile medicale, atât pentru contabili, cât şi pentru antreprenori.
Problema calculului CAS în cazul concediilor medicale este probabil cea mai mare dilemă a momentului. În cele ce urmează vă prezentăm etapele prin care am trecut numai de la începutul acestui an în materia bazei de calcul a CAS în cazul concediilor medicale, pentru a vedea care este soluţia în prezent.
I. În luna ianuarie 2018, potrivit prevederilor în vigoare la acel moment din Codul fiscal, baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale datorată pentru indemnizaţiile medicale constă într-o cotă de 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat corespunzător numărului zilelor lucrătoare din concediul medical.
Am început primul calcul pe baza O.G. 79/2017 şi O.G. 99/2017, care precizau că:
- Stagiul de cotizare este de 6 luni în ultimele 12 luni, ceea ce i-a lăsat fără venit la momentul respectiv pe cei care au avut concediu medical, dar nu aveau stagiul complet;
- CAS-ul aferent concediilor medicale se calculează după formula: 35% din salariul mediu brut pe economie, raportat la numărul de zile lucrătoare din lună şi înmulţit cu numărul de zile de concediu medical. Formula era acceași din decembrie 2017, dar combinând salariul mediu brut de 4162 lei în 2018 (faţă de 3131 lei în 2017) cu cota contribuţiei de asigurări sociale de 25% (faţă de 10,5% în 2017), a scăzut indemnizaţia de concediu medical primită de salariat.
Cum conform art. 15 din Legea nr. 3/2018 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018, câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018 este de 4.162 lei, baza de calcul al CAS datorat pentru indemnizaţiile medicale era de 35% din suma de 4162 lei. La această sumă se aplică cota de 25%.
Aşadar: 35% din 4162 lei = 1457
1457x 25% = 364 lei era contribuţia de asigurări sociale.
II. Din dorinţa de a rezolva câte ceva, a venit prima modificare, pe 08 februarie, prin O.G.3/2018, conform căreia, în privinţa concediilor medicale s-a modificat astfel:
– stagiul de cotizare a rămas la fel;
– baza de calcul pentru CAS este indemnizaţia de concediu medical, suportată atât de angajator cât şi de bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS), cota contribuţiei fiind aceeaşi, 25%.
Câte zile de concediu medical plăteşte angajatorul? Doar 5, din ziua a şasea se va plăti din FNUASS.
Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă se suportă după cum urmează:
A. de către angajator, din prima zi până în a 5-a zi de incapacitate temporară de muncă;
B. din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS) din ziua următoare celor suportate de angajator, conform lit. A şi până la data încetării incapacităţii temporare de muncă a salariatului sau a pensionării acestuia;
Conform legislaţiei în vigoare, în mod normal, unui angajat român nu i se pot acorda mai mult de 45 de zile de concediu medical, pentru incapacitate temporară de muncă, în ultimul an.
Dar, în cazul situaţiilor speciale, un angajat poate beneficia de prelungirea incapacităţii temporare de muncă până la 183 de zile, în cursul unui an.
Desigur, după perioada maximă admisă de 45 de zile, salariatului i se va prelungi concediul medical de către medicul curant de specialitate.
III. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare, baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale s-a modificat în sensul de a nu mai reprezenta 35% din câştigul salarial mediu brut ci indemnizaţia însăşi.
Astfel, spre exemplu, în cazul unei indemnizaţii medicale de 1000 lei, contribuţia de asigurări sociale trebuia să fie calculată la suma de 1000 lei.
Potrivit art. 3 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 3/2018, aceste modificări s-au aplicat începând cu obligaţiile declarative aferente lunii ianuarie 2018. Întrucât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2018 a intrat în vigoare la data de 8 februarie 2018, angajatorii care întocmiseră statele de salarii au fost nevoiţi să rectifice.
0 comentarii